EXCLUSIV Crișan și fosta nevastã, «ceartã» pe copii !

10.03.2014

Solistul și Lucia Bubulac au păreri diferite despre viitorul lui Raris și al Dariei: ea îi lansează în muzică, el îi trimite la școală.

lucia bubulac

Au divorțat în 2009, după 14 ani de căsnicie, iar de atunci nu-i mai leagă decât discuțiile despre cei doi copii, Daria (13 ani) și Raris (10 ani). Lucia Bubulac și Cătălin Crișan au din nou parte de o situație tensionată, căci își doresc lucruri diferite pentru copiii lor. 

Fotoreporterii Click! au surprins-o recent pe Lucia Bubulac (50 de ani), făcând ture între școala copiilor, cabinetul medical la care lucrează și magazine. Cu o siluetă de invidiat, dar cu un chip trist și îngândurat, fosta soție a lui Cătălin Crișan (46 de ani) părea copleșită de griji. Am sunat-o și am aflat că abia mai are timp să respire, însă se zbate cu toate forțele să țină gospodăria, dar și ca Raris și Daria să se țină de muzică, marea lor pasiune.

 

"Daria este în clasa a șaptea, iar Raris într-a patra. Au program diferit, ea învață după-masă, iar băiatul dimineața. Am noroc că școala se află la o sută de metri de cabinetul meu, așa că-i pot duce și aduce. Fac și cumpărături, însă nu mai ajung să și gătesc. Am mare noroc cu mama mea, ea se ocupă de bucătărie. Pot să spun că îmi rămâne timp și pentru muzică, însă nu cât aș vrea", ne-a declarat Lucia Bubulac.

Lucia Bubulac îi duce și îi ia de la școală în fiecare zi pe cei doi copii, Raris (foto) și Daria.

 lucai bubulac copii

 lucia bubulaca fetita ei

Între școală și cabinetul medical, fosta soție a lui Cătălin Crișan cară de zor cumpărături.

lucia bubulac cumparaturi

Femeia a recunoscut că în momentul de față este preocupată foarte mult de cariera muzicală a copiilor ei, extrem de talentați. "Acum îi pregătesc pentru preselecția de la «Mamaia Copiilor 2014». Amândoi fac canto, iar anul trecut au luat locul al doilea la secțiunea «Interpretare» a aceluiași concurs cu o melodie compusă de mine. În curând le voi face și un album muzical copiilor mei".

Întrebată dacă fostul soț, Cătălin Crișan, o sprijină în demersul copiilor de a face muzică, Lucia Bubulac s-a ferit să-și vorbească de rău fostul partener, însă răspunsul ei spune totul: "Copiii mei se bazează doar pe ei și pe mine din umbră". De altfel, solistul nu este deloc încântat de preocupările artistice ale copiilor, deși ar trebui să fie mândru că-i calcă pe urme: "Știu că Raris și Daria vor participa la «Mamaia Copiilor», însă nu știu cu ce piese. M-am întâlnit cu ei ieri (n.r. - duminică). Eu le-am spus să facă școala, apoi să cânte, pentru că de cântat toată lumea știe să cânte", a spus, vehement, Cătălin Crișan.(sursa:Click.ro  / Foto:Alex Muscaliu)

  

Inca o lovitura pentru Catalin Crisan! Vezi ce decizie dureroasa au luat copiii artistului din prima casnicie!

27.05.2013

Artistul este foc si para pentru ca cei doi copii din casnicia cu Lucia Bucular refuza sa o accepte pe fiica sa din cea de-a doua casatorie, cu Alina.

   catalin crisan

Problemele par sa nu se mai termine pentru Catalin Crisan. Artistul nici nu s-a putut bucura prea mult de botezul fiicei sale, ca are o alta problema.

Cei doi copii ai sai din prima casnicie  nu vor sa auda de fetita nascuta de a doua sotie a lui Catalin, Alina. Pustii cred ca micuta este motivul pentru care tatal lor nu mai locuieste cu ei.

Ca orice alti copii, Daria si Raris sunt gelosi pe surioara lor mai mica, iar mult timp nu au vrut nici macar sa mai auda de tatal lor. Acum, cei doi au reluat relatiile cu Catalin, insa nu vor nici in ruptul capului sa auda de cealalta familie a acestuia.

Cantaretul nu se da insa batut si spera ca atunci cand vor creste, copiii sai cu Lucia Bubulac vor dori sa isi cunoasca sora. (sursa:Cancan)

Lucia Bubulac: «Copiii mei sunt traumatizati din cauza lui Catalin Crisan»

05.02.2013

A divorțat în 2009, după 14 ani de căsnicie, iar în numai 2 ani și-a refăcut complet viața. S-a recăsătorit și a devenit din nou tată. Cătălin Crișan e fericit cu realizările lui, dar se pare că a cam dat uitării copiii pe care-i are din prima căsnicie. Lucia Bubulac, fosta soție a solistului, îl acuză pe Crișan că a uitat de Daria și de Raris.

        catalin crisan

De mai bine de două luni, Cătălin Crișan (44 de ani) a învățat, din nou, cum se pun scutece. Cea care i-a devenit soție în urmă cu un an și jumătate, medicul Alina Ioana Cupșa (33 de ani), i-a dăruit o fetița pe nume Lara Maria. De atunci, artistul este mai fericit ca niciodată și are impresia că starea de euforie îi este împărtășită și de copiii din prima căsătorie, întrucât de nenumărate ori a spus public că Daria (12 ani) și Raris (9 ani) l-au felicitat.

Ba mai mult, artistul s-a încumetat să declare că aceștia i-au urat „Casă de piatră" atunci când s-a recăsătorit, că Daria se înțelege foarte bine cu mama vitregă și, mai ales, că-i vizitează foarte des în noua sa casă. „Am vrut ca cei mici ai mei să știe prima dată. Le-am zis că e bine să nu fie singuri și că o să aibă un frate sau o soră. Au reacționat foarte bine. M-au făcut fericit", a spus Crișan, anul trecut, la Antena 1.

Totuși, adevărul pare să fie altul! Surse din preajma cântărețului ne-au spus că relația cu copiii din căsătoria cu medicul Lucia Bubulac s-ar fi răcit, iar aceste afirmații sunt făcute doar pentru a nu cădea într-o lumină proastă. În realitate solistul a uitat de micuți, prioritățile sale schimbându-se din momentul în care s-a recăsătorit, în plus, din cauza declarațiilor făcute prin presă, fetița cea mare a suferit enorm.

În tot acest conflict care mocnește ușor, Lucia Bubulac, fosta soție a artistului, este cea care le-a „încasat" în tăcere, până ieri. „Relația dintre Cătălin și copiii noștri s-a răcit. Pot să spun că atât pe mine, cât și pe copiii mei ne-au deranjat acele declarații. Nu înțeleg de ce fostul soț recurge la asemenea lucruri și de ce copiii mei trebuie să fie supuși acestor întâmplări, fără voia lor. Pot să vă spun că fetița mea a fost traumatizată, ea a auzit de la profesori, la școală, ce a spus tatăl ei prin ziare. Nu a fost felicitat de noi nici când s-a căsătorit, nici când a devenit tată. Daria face parte din categoria celor care nu sunt fericiți de evenimentele din viața tatălui ei. Ea nu a vrut să-și vadă sora vitregă, doar Raris a fost luat și dus, nu neapărat cu acordul lui", ne-a spus medicul Lucia Bubulac. Întrebată dacă va merge la botezul Larei Maria, aceasta a mai adăugat: „Ceea ce pentru unii constituie un eveniment, pentru alții este un fapt divers. Nici eu și nici copiii mei nu vom merge, pentru că nu ne dorim și nu ne interesează evenimentele din viața altora".

Contactat de Click!, Crișan a reacționat dur la acuzele fostei soții: „Nu mă interesează ce declară fosta mea soție. Relația mea cu Raris e foarte bună, relația mea cu Daria, deocamdată, e mai puțin bună, iar motivele acestor neînțelegeri le voi rezolva ca de la tată la fiică. Deocamdată nu vreau să vorbesc, știu ce se întâmplă, dar nu vreau să comentez. E treaba mea când mi-am vizitat ultima dată copiii". (sursa:Click)

Catalin Crisan va fi tatic pentru a treia oara. Sotia sa va naste o fetita în curand. Ce nume îi vor pune?

20.11.2012

Cântărețul Cătălin Crișan va fi tată din nou. Alina, cea care îi este soție și cu care trăiește o poveste de dragoste, îi va dărui un copil.

Catalin Crisan

"Jumătatea" artistului este însărcinată în opt luni, astfel că bebelușul va veni pe lumea în preajma Crăciunului.

"Se pare că va fi o fetiță", a declarat Cătălin Crișan la emisiunea "Acces Direct" de la Antena 1. El a spus că are o listă lungă cu nume și că mai are timp să se gândească.

"Nu știu ce nume o să-i pun. Dacă ar fi fost băiat i-aș fi pus numele Cătălin", a spus cântărețul.

El a precizat că pentru naștere Alina va apela la cezariană. "Scoatem copilul pur și simplu din cutiuță", a glumit Crișan.

Cântărețul mai are doi copii, Daria și Rareș, din căsătoria anterioară cu Lucia Bubulac.(sursa:click)

Cătălin Crișan nu și-a invitat copiii la nuntă

20.06.2011

Cântărețul Cătălin Crișan s-a cununat religios, sâmbătă, cu Alina Capșa. Artistul nu i-a invitat însă la marele eveniment și pe cei doi copii ai săi, Daria și Raris, pe care îi are din căsătoria cu Lucia Bubulac.

catalin si alinaMotivul? Crișan nu a vrut să le bulverseze celor mici programul, mai ales petrecerea de nuntă a avut loc noaptea.

„Copiii nu au venit, nunta a fost pentru adulți, iar duminică dimineața Daria a plecat în tabără la Moeciu“, a declarat Crișan pentru ziarul Național.

Nici fosta soția e acestuia nu a participat la marele eveniment însă  le dorește proapăt însurățeilor  „casă de piatră și fericire“ .(sursa:libertatea)

Cătălin Crişan se însoară mâine: "Dacă invitaţii îmi vor cere să cânt, o voi face"

17.06.2011

Mâine este o zi mare pentru Cătălin Crișan care a decis să își unească destinele și în fața lui Dumnezeu cu iubita sa, Alina. Evenimentul va avea loc chiar în București.

"Deși initial ne-am gandit sa facem nunta la Barcelona, ne-am răzgândit din motive obiective: prietenii nostri trebuie să meargă luni la serviciu și nu aveau când să se întoarcă. Avem foarte multi invitati, aproximativ 200 de persoane", a spus artistul pentru Ziarul Național.

Alina și-a comandat rochia de mireasă din Anglia. "Stiu unde este în casă, dar nu vreau sa o vad pana sambata. Eu voi purta, pentru prima oara, smoching. Trebuie să ma hotarasc în privinta culorii papionului", a spus Cătălin Crișan.

Cântărețul a punctat: "Am pregatit cu orchestra câteva melodii, dacă invitații îmi vor cere să le cant, o voi face cu mare drag. Nu cred în superstitii". (sursa:libertatea)

Cătălin Crişan s-a însurat în secret

10.12.2010

Cătălin Crișan (42 ani) s-a căsătorit, astăzi, în secret la Primăria sectorului 4 din București, cu Alina Cupșa (33 ani), medic dermatolog. Cei doi au organizat petrecerea la restaurantul Museum din Capitală.

catalin si alina cupsacatalin crisan si alina cupsa

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cătălin și Alina s-au cunoscut acum un an, de Revelion. Azi, interpretul și iubita lui au spus “Da” la Starea Civilă a Primăriei sectorului 4 din București, după care au petrecut împreună cu un grup de prieteni, într-un cadru restrâns, la restaurantul Museum din Cotroceni. Nașii de cununie ai cuplului au fost medicul stomatolog Bogdan Mirodot, prieten din copilărie cu Cătălin, și soția acestuia, Sandra.

“Alina e o femeie superbă, gingașă, feminină și foarte deșteaptă. Suntem fericiți. A fost un moment emoționant. În vară, ne-am logodit în Biserica Sfântă din Ierusalim, dar am vrut să ne prindă noul an cununați civil, să pășim în el ca soț și soție. În 2011 vom face cununia religioasă peste hotare, așa cum ne-am pus în gând”, ne-a declarat, fericit, în timpul petrecerii, Cătălin Crișan. (sursa:libertatea)

Isi duce logodnica la altar

20.09.2010

La mai putin de un an de la debutul fulminant al povestii lui de iubire cu doctorita Alina Cupsa, Catalin Crisan vrea sa-si intemeieze o noua familie, planuind ca nunta sa aiba loc anul viitor.

Dupa ce s-au logodit la sfarsitul lunii iunie in Biserica Romana din Ierusalim, cei doi se indreapta cu pasi repezi spre oficializarea relatiei. Se pare ca vacanta petrecuta de Catalin si Alina, in urma cu doua saptamani, in Spania, pe Costa del Sol, i-a determinat sa se gandeasca serios la viitor si chiar sa-si faca planuri in acest sens. "Ne vom casatori la anul. Nu am stabilit inca data. Dar stim sigur ca vom avea o singura pereche de nasi", a declarat, pentru CANCAN, Catalin Crisan. (sursa:cancan)

Cătălin Crişan face nunta în străinătate, departe de ochii presei

23.07.2010

Săptămâna de vacanță petrecută în Capitala Franței l-a inspirat pe Cătălin Crișan în programarea nunții. Cătălin și Alina au rămas plăcut impresionați de atmosfera romantică de la Paris și cel mai probabil își vor uni destinele sub Turnul Eiffel.

alina cupsa si catalin crisan

Surse apropiate noului cuplu au declarat pentru site-ul Secret Life că fericitul eveniment este stabilit pentru toamna anului viitor, într-un cadru discret, departe de ochii presei.

 "Cătălin și Alina au stabilit ca nunta să o facă anul care vine, undeva în toamna. Ei ar vrea ca evenimentul să aibă loc în afara țării, să nu mai fie în atenția presei. Cătălin se gândește mult la cei doi copii și nu ar vrea să-i expună", a declarat o cunoștință din anturajul cântărețului.

Contactat telefonic, cunoscutul artist a fost extrem de rezervat în declarații. "Nu vreau să comentez în nici un fel aceste lucruri. Și alți ziariști au încercat să afle mai multe de la mine, dar eu nu vreau să mai spun nimic. Oricum două luni nu o să mai apar nici la televizor și nici nu o să mai fac declarații în presă", a afirmat Cătălin Crișan.(sursa:libertatea)

Cătălin Crişan:"Pot să le prezint copiilor pe cine vreau, începând cu Rambo şi terminând cu Alina”

13.07.2010

De când s-a logodit, Cătălin Crișan radiază de fericire, iar zâmbetul de pe buze nu i se poate ștege cu una, cu două. Într-un interviu acordat emisiunii "Happy Hour", Cătălin a declarat că este mult mai creativ, iar că Alina Cupsa este „vinovată" pentru tot.

„Sunt liniștit. Unii oameni mă condamnă că sunt fericit. Alina este sufletul pereche. Ne-am plăcut când ne-am văzut prima dată. Când am cerut-o de soție a plâns, s-a bucurat foarte tare. Sunt mai creativ de când sunt cu ea, am scris destule piese. I-am compus Alinei o piesă, încă nu a aflat de ea. Alina nu e fan Cătălin Crișan".

Cea mai mare suferință a artistului este  faptul că nu mai poate fi în permanență alături de cei doi copii ai săi: „Indiferent de soție sau logodnică, copiii mei sunt cei mai importanți. Lucia nu are voie să-mi interzică să-mi văd micuții. Ea nu a făcut singură copiii, ei au un tată și nu e legal să îmi interzică așa ceva. Pot să le prezint copiilor mei pe cine vreau eu, începând cu Rambo și terminând cu Alina. Mi-e tare dor de cei mici, chiar dacă îi văd destul de des. Când mă certam cu fosta soție, micuții mergeau în camera lor, se luau în brațe și plângeau. Din păcate îi traumatizam." (sursa:libertatea)

Cătălin Crişan s-a logodit cu iubita lui, Alina: "I-am cerut mâna în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim"

08.06.2010

La un an de când a divorțat de Lucia Bubulac, cântărețul Cătălin Crișan a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Alina Cupsa. Artistul i-a cerut mâna acesteia la Ierusalim, unde au fost logodiți de un preot de la Biserica Mormântului Sfânt.

catalin crisan

"Da, m-am logodit cu Alina. Ne-am logodit în Biserica Sfântă din Ierusalim. I-am spus Alinei că aș dori să ajung la Mormântul Sfânt și am mers împreună într-o vacanță. Acolo am întrebat-o dacă este de acord să ne logodim. I-am arătat inelul și a spus da. A fost un moment emoționant. Nu a mai fost nimeni în biserică decât noi. Nu am vorbit încă despre nuntă și nici despre copii. Vom face totul pe rând", a spus Cătălin Crișan în emisiunea "Acces Direct" de ieri.(sursa:libertatea)

Catalin Crisan a ramas fara emisiune

04.05.2010

Catalin Crisan a rezistat doar sase luni la carma emisiunii "Adio, dar te iubesc" de la Kanal D, unde juca rolul de Cupidon, incercand sa ajute cuplurile aflate in impas sa-si salveze relatia.

Potrivit unor surse din televiziune, reality-show-ul prezentat de cantaret nu a inregistrat audientele dorite, fapt ce i-a determinat pe sefii de la Kanal D sa renunte la format. Desi Catalin Crisan este convins ca este vorba doar de o binemeritata pauza pe timpul verii, se pare ca "Adio, dar te iubesc" nu se va mai regasi in grila de toamna a postului Kanal D. "Emisiunea s-a terminat de tot in urma cu doua saptamani. In prezent se dau reluari", ne-au declarat aceleasi surse. Aceeasi soarta a avut-o si emisiunea "Iubesc Romania", prezentata de Anca Turcasiu, care s-a incheiat dupa doar doua luni. (sursa:cancan)

Merge cu iubita la concerte

16.04.2010

Catalin Crisan (42 de ani) a gasit solutia de a sta cat mai mult timp cu iubita lui, Alina Cupsa (32 de ani), la sfarsit de saptamana, cand, de obicei, are de onorat concerte in afara Bucurestiului.

catalin si alinaDesi cantaretul prefera ca, dupa cantari, sa faca drumul inapoi spre Capitala, exista insa si situatii cand nu are incotro si trebuie sa accepte cazarea peste noapte.

Ca sa nu o lase singura prea mult timp pe Alina, iubita lui de profesie medic dermatolog, Catalin i-a propus sa il insoteasca la spectacole, familiarizand-o astfel cu viata de artist.

"In weekenduri o iau pe Alina cu mine la concerte. Ii place sa ma insoteasca. De obicei ma asteapta in culise. Cand intru pe scena are emotii ca sa nu uit cumva vreun vers, insa nu se intampla asa ceva", a declarat, pentru CANCAN, Catalin Crisan. Prezenta Alinei este una discreta, fapt ce ii permite lui Crisan sa dea in tihna autografe si sa se fotografieze alaturi de fanele sale.

"Alina sta ascunsa, nu se baga peste mine", a adaugat el. Catalin Crisan spera ca, in vara, atunci cand Alina va participa la un congres medical la Paris, sa ii fie si el alaturi, si, de ce nu, sa aiba parte de o minivacanta in doi, in capitala Frantei. (sursa:cancan)

Cătălin Crişan: "Nici vorbă să mă căsătoresc cu Alina!"

04.03.2010

Cătălin Crișan a fost la concertul Corinei Chiriac alături de noua sa iubită, despre care spune că o iubește. De asemnea, artistul s-a arătat foarte fericit în postura actuală, după a scăpat de grijile divorțului de fosta soție.

"Sunt un om tânăr la 42 de ani, un om iubit de românii mei și un om îndrăgostit", a povestit Cătălin cu zâmbetul pe buze la emisiunea Happy Hour.

"Pentru mine fiecare zi este o sărbătoare alături de Alina. Nu am celebrat altfel de Sfântul Valentin, dar de Dragobete voi sărbători cu mai mult fast. Deși ne facem cadouri în fiecare zi, cred că vom pregăti ceva special de Dragobete", a continuat cântărețul.

"Nu îmi lipsește nimic ca să fiu complet fericit", a spus Cătălin. Referitor la o eventuală căsătorie cu Alina, el a fost mult mai tranșant: "Nici vorbă de așa ceva!" (sursa:libertatea)

Cătălin Crişan, agresat de ”hărţuitoarea de vip-uri”

24.02.2010

Se pare că Adrianei Musteața, tânăra poreclită "hărțuitoarea de vip-uri" după ce a agresat mai multe vedete autohtone, i s-a pus pata de data aceasta pe cântărețul Cătălin Crișan, care a divorțat de curând.

catalin crisan

Cătălin a fost hărțuit de femeia în vârstă de 30 de ani la sfârșitul unui minirecital pe care cântărețul l-a susținut la Sala Palatului. Crișan a fost obligat să apeleze la ajutorul gărzilor de corp, pentru că tânăra a intrat peste el în culise.

"Am încercat să-i spun că nu are niciun rost sa se țină după mine, nu a înțeles și am rugat pe cineva să stea de vorbă cu ea. Nu mă interesează fata asta . Părea o fană discretă, dar s-a dovedit că nu era deloc așa. Am rezolvat în așa fel încât să fie discretă". A declarat Cătălin în cadrul emisiunii Acces Direct.

Cătălin Crișan nu este singurul care a fost agresat de Adriana. Femeia i-a terorizat și pe Lavinia, văduva lui Adrian Pintea, dar și pe Mihai Morar. (sursa:libertatea)

Cătălin Crişan: "Iubita mi-a daruit un medalion din aur cu Iisus"

08.02.2010

Solistul a împlinit sâmbătă 42 de ani și a făcut cinste unor prieteni apropiați

Anul acesta, Cătălin Crișan a avut parte de o aniversare atipică. Pentru prima oară după două decenii, solistul a sărbătorit în brațele altei femei decât soția sa. „M-am simțit minunat", ne-a spus el.

Catalin Crisan

 

A realizat multe până la 42 de ani: o carieră solidă, doi copii frumoși, un divorț-fulger și o nouă iubită doctoriță. Sâmbătă, la ceas aniversar, Cătălin Crișan a avut parte de trăiri intense, dar și de o grămadă de surprize din partea celor dragi.

„Am sărbătorit la un restaurant, în cerc restrâns, cu câțiva prieteni și cu iubita mea, Alina. A fost o seară foarte plăcută", a declarat Cătălin Crișan pentru Click!

Solistul a primit o grămadă de cadouri, printre care cămăși, parfumuri, tablouri, o busolă, dar și o superbă bijuterie din partea iubitei, medicul dermatolog Alina Ioana Cupșa (32 de ani).

„Mi-a oferit un medalion din aur, cu Iisus. M-a impresionat mult", ne-a mai spus prezentatorul emisiunii „Adio, dar te iubesc", de la Kanal D.

Printre cadourile de suflet, artistul a inclus și două desene realizate de copiii săi. „Raris și Daria m-au desenat pe mine și au scris «Tati, te iubim!». Ce surpriză ar fi fost mai frumoasă decât asta?", se întreabă, retoric, Cătălin, care a recunoscut că a primit urări și din partea fostei sale soții, Lucia Bubulac: „Normal că m-a sunat și mi-a spus «La mulți ani», doar am rămas în relații civilizate".

Și pentru că la miezul nopții sărbătoritul trebuie să-și pună o dorință, Cătălin ne-a mărturisit că își dorește să fie mai liniștit și să îi meargă bine relația cu Alina.(sursa:click)

Cătălin Crişan: "La 40 de ani, iubirea e mai puternică şi mai cerebrală"

06.02.2010

Pentru cântărețul Cătălin Crișan viața a luat o nouă întorsătură. După separarea de soția sa, Lucia, Cătălin iubește din nou. Alina este numele femeii cu care artistul trăiește o frumoasă poveste de dragoste.

"Iubirea la 40 de ani e mai puternică și mai cerebrală", a declarat , Cătălin Crișan, la emisiunea Acces Direct. Acesta a adăugat: "Nu m-am gândit la căsătorie, sunt abia de o lună cu Alina".

Referitor la succesul pe care l-a avut de-a lungul timpului  în rândul reprezentantelor sexului frumos, Cătălin a spus: "N-am fost niciodată un Michael Jackson, nu au leșinat admiratoarele pentru mine. Cred că cel mai iubit interpret a fost Dan Spătaru". (sursa:libertatea)

Cătălin Crişan a minţit!

03.02.2010

Cătălin către Nicole: "Dacă mă mai sună (n.r. - ziariștii), am să le spun adevărul, că tu ai dreptate. Ești mulțumită?”. Nicole locuiește în Anglia împreună cu fetița ei

Catalin Crisan

Cătălin Crișan a fost prins cu „mâța în sac". Luni, artistul a negat vehement că ar fi trăit o poveste de dragoste în urmă cu 22 de ani cu artista Nicole Formescu, însă marți și-a schimbat declarația. Asta pentru că Click! a intrat în posesia unei înregistrări care-l dă de gol.

Frumos, romantic și galant, așa ni-l descria, luni, Nicole Formescu pe bărbatul cu care a avut o relație în urmă cu 22 de ani, Cătălin Crișan.

Între timp, artista stabilită în Anglia și-a schimbat complet părerea despre cel care i-a fost iubit timp de un an, iar asta după ce Cătălin a negat vehement că ar fi avut o relație cu ea: "Nu înțeleg de ce mă pune într-o asemenea postură, sunt multe persoane care pot mărturisi că noi am avut o relație", ne-a mărturisit Nicole.

Ieri, Click! a intrat în posesia unei convorbiri telefonice pe care Cătălin a avut-o cu fosta sa iubită și în care recunoaște că au avut o relație: "Dacă mă mai sună (n.r. - ziariștii), am să le spun adevărul, că tu ai spus adevărul, că tu ai dreptate. Ești mulțumită?", îi spune el, lui Nicole.

Contactat telefonic de Click!, Cătălin s-a simțit cu musca pe căciulă și și-a schimbat radical declarația.

„Am considerat că nu este frumos să spun cu cine am umblat și cu cine nu. Dar dacă Nicole așa dorește, atunci da, am avut o relație de scurtă durată cu ea, în urmă cu 22 de ani".

Nemulțumită de răspuns, Nicole Formescu a sărit ca arsă: „Relație de scurtă durată? Cât a durat? Un minut, o secundă?"(sursa:click)

S-au giugiulit in fata cafenelei

25.01.2010

Proaspat divortat, Catalin Crisan traieste o poveste de amor cu o doctorita de 32 de ani. Artistul si iubita lui si-au petrecut seara de sambata intr-o cafenea si apoi, in ciuda gerului, s-au plimbat, ca doi indragostiti, pe stradutele din Centrul Istoric.

catalin si alina

Postura de "pacient" pare a-l prinde bine pe Catalin Crisan. Daca acum aproape patru luni a divortat de fosta lui sotie, medicul Lucia Bubulac, de o luna si-a facut-o iubita pe o doctorita sexy, in compania careia frecventeaza tot mai des cercurile mondene, semn ca relatia care s-a legat intre ei este una serioasa.

alina si catalinDupa ce acum cateva zile paparazzii Cancan au surprins fericitul cuplu delectandu-se cu o piesa la Teatrul de Comedie, iata ca trubadurul Catalin Crisan si tanara lui cucerire, medicul dermatolog Alina Ioana Cupsa, si-au petrecut seara de sambata alaturi de actori de seama, intr-o cafenea frecventata de artisti, chiar langa Teatrul de Comedie.

Catalin si Alina au ras, au glumit si au ciocnit pahare de vin rosu cu George Mihaita si Vladimir Gaitan, cu totii la o masa la care se mai aflau si alti opt amici.

Cantaretul a vrut sa imortalizeze momentul, astfel ca si-a rugat prietena sa-l fotografieze cu telefonul alaturi de cei doi mari actori.

Nota de plata au impartit-o, insa, nemteste, iar apoi Catalin si Alina au plecat la plimbare prin Centrul Vechi al Capitalei, unde interpretul i-a si furat iubitei un sarut. Au luat un taxi pana in Piata Iancului, iar dupa ce Catalin si-a asteptat prietena in fata unei farmacii, au urcat intr-un apartament. (sursa:cancan)

Cătălin Crișan, profesor la "Ursulețul de pluș"

23.01.2010

Cântărețul lucrează de aproape șapte ani ca pedagog pentru copiii preșcolari, predându-le teorie muzicală și interpretare.

catalin crisanCătălin Crișan este un personaj plin de surprize. După ce a șocat opinia publică divorțând de soția sa, Lucia, după ani de căsnicie, artistul a reușit să ne mai furnizeze o surpriză. Surse demne de încredere ne-au dezvăluit că interpretul este profesor la „Ursulețul de pluș„ și „Îngerașul tău", două grădinițe particulare din Capitală.

Angajamentul său secret durează de aproape șapte ani și, se pare, că este cât se poate de satisfăcător pentru ambele părți: profesor și elevi deopotrivă.

Informația ne-a fost confirmată și de artist care ne-a declarat că este foarte încântat de lucrul cu copiii: "Predau la grădinițe de 6-7 ani. E o mare bucurie pentru mine să lucrez cu copii, pentru că pe ei nu poți să-i păcălești. Dacă le place proful bine, dacă nu te acceptă îți spun direct. Este o încărcătură sufletească extraordinară, pentru că îmi dau din energia lor, îmi transmit curățenia sufletească și puritatea din ochii lor".

Durata cursurilor de teorie muzicală, pian și interpretare variază în funcție de vârsta elevilor: 20-25 de minute pentru copiii de 2-3 ani și 50 de minute pentru cei de 4-5 ani. „Îmi plac copiii și colaborez ușor cu ei. Mă adaptez foarte repede, indiferent cât sunt de obosiți. Nu îi forțez să învețe. E foarte frumos. Uneori vin și 40 deodată, se urcă pe mine ca pe un gard și nu pot să-i țin pe toți în brațe, ne tăvălim pe jos, așa începem orele. Bucuria lor mă face să fiu fericit câteva zile. Predau la două grădinițe particulare", ne-a mărturisit Cătălin Crișan. (sursa:cancan)

A agatat un medic dermatolog

19.01.2010

Cantaretul si-a intalnit noua iubita la o petrecere privata, la care a participat in urma cu doua saptamani. Acolo i-a picat cu tronc o satena, pe care a invitat-o imediat la dans.

catalin si alinaLa doar trei luni si jumatate de cand a devenit un barbat liber, Catalin Crisan iubeste din nou. Se numeste Alina si, culmea, este medic, ca si fosta sa sotie, Lucia Bubulac.

catalin si alinaCel mai nou cuplu din showbiz si-a facut aparitia, sambata trecuta, la Teatrul de Comedie, unde a vizionat piesa "Elling", iar duminica a mers la "Revizorul".

Pana la intrarea in teatru, iubita cantaretului nu s-a dezlipit de bratul acestuia, semn ca este foarte indragostita de el. "Alina este prietena mea.

Ne-am cunoscut la o petrecere, la inceputul lui ianuarie. A fost dragoste la prima vedere si eu am fost cel care a facut primul pas. De doua saptamani suntem impreuna", a declarat, pentru CANCAN, Catalin Crisan.

Dupa cum se vede, prezentatorul emisiunii "Adio, dar te iubesc" de la Kanal D a inceput anul cu dreptul, reusind sa se indragosteasca pe nepusa masa.

Iubita lui este medic dermatolog si are 32 de ani, fiind cu noua ani mai tanara decat el. "Am hotarat sa nu ne ascundem pentru ca eu sunt un barbat divortat, nu mort", a punctat el. (sursa:cancan)

Catalin Crisan a divortat!

29.09.2009

E oficial! Dupa 20 de ani de casnicie, desi pareau cuplul perfect, cunoscutul cântaret Catalin Crisan si sotia sa, Lucia, au divortat. Fara prea mult tam-tam, cei doi s-au înteles asupra modului în care vor împarti toate bunurile. Cei doi copii vor ramâne la mama, care revine la numele ei de fata.

catalin,lucia, daria catalina si raris andreiDespartirea dintre cei doi s-a oficializat, ieri, în doar câteva minute, la Judecatoria sectorului 4. Motivele, dupa cum au recunoscut amândoi, au fost multe si marunte. Fara discutii, sotii Crisan s-au înteles asupra modului în care vor împarti bunurile.

Cei doi copii, Daria Catalina, de 9 ani, si Raris Andrei, de 5 ani, vor ramâne în îngrijirea Luciei, care revine la numele de fata, Bubulac.

“Ma simt gol pe dinauntru, eu m-am consumat, eu sunt un om care pune suflet. Nu pot sa spun ca-mi pare bine, dar nici rau”, a declarat Crisan, la finalul sedintei de judecata.

“Erau niste discutii, cum se întâmpla în orice familie, peste care am crezut ca putem trece. M-am gândit ca 20 de ani de când suntem împreuna înseamna ceva. Am aflat din ziar ca s-a plâns unor prieteni ca vrea sa divorteze”, a spus Lucia Bubulac, fosta sotie a lui Crisan.

Momentan, cei doi locuiesc înca împreuna, însa Lucia urmeaza sa se mute într-un apartament cu cei mici si cu mama ei. Catalin si Lucia s-au cunoscut în 1990, într-un autobuz care mergea la Galati. S-au placut foarte mult, iar Catalin a cerut-o de nevasta de la parinti, prin telefon, la 4 dimineata. S-au casatorit în 1995 si au doi copii. În anii de casnicie au cumparat o masina de lux si o vila estimata la 300.000 de euro. (sursa:libertatea)

Catalin Crisan, mai slab si cu amanta

08.09.2009

Divortul cantaretului Catalin Crisan a tinut prima pagina a tabloidelor. Acum alta bomba apare in presa mondena: solistul se pare ca ar avea o amanta si, in plus, a slabit foarte mult.

catalin crisanCancan dezvaluie in editia de marti ca Crisan si-a petrecut o vacanta de vis in strainatate alaturi de Laura, femeia pentru care si-a lasat nevasta si cei doi copii.

Surse citate de Cancan sustin ca Crisan a petrecut o saptamana in Grecia, alaturi de Laura, o femeie de 41 de ani.

Pe de alta parte, solistul a fost macinat de divortul de Lucia si a pierdut 11 kilograme din cauza stresului.

"Divortul m-a slabit 11 kilograme. Am avut 104, iar acum am 93. Nu e usor prin ceea ce trec. E adevarat, am facut si multa miscare in ultimul timp. Merg aproape zilnic la tenis", a spus Catalin  (sursa:ziare)

Dupa 14 ani de mariaj, Catalin Crisan si sotia sa se despart!

30.07.2009

Soc printre vedetele autohtone. Unul dintre cuplurile aparent solide ale showbiz-ului romanesc, Catalin si Lucia Crisan, se destrama. Potrivit "Click", divortul pare iminent, mai ales ca solistul le-a povestit deja unor amici ca isi face probleme legat de faptul ca fanii lui si ai sotiei sale vor fi extrem de surprinsi, la aflarea vestii.Potrivit apropiatilor solistului, acesta este foarte afectat de ideea de a se desparti de sotia sa, Lucia (fosta Bubulac).

catalin crisan si luciaIn ciuda imaginii de familie model, asa cum se vedea in emisiunile in care cei doi cantau in duet si uneori si alaturi de cei doi copii, o fetita si un baiat, neintelegerile din cuplu dateaza de cativa ani.

Chiar si asa, pasiunea pentru muzica si dorinta de a-si creste copiii impreuna, i-au determinat pe Catalin si pe Lucia sa amane o decizie legata de viata conjugala. In acest timp, ei au fost chiar si premiati pentru felul frumos si discret in care traiesc si si-au educat copiii, pe Daria Catalina si pe Raris Andrei.

Familia a fost mereu pe primul plan in viata lui Catalin. In luna martie a anului trecut, el a lansat un album de familie intitulat "Acestia suntem noi", unde canta alaturi de sotie, dar si de cei doi copii ai lor.Catalin si Lucia s-au cunoscut cu foarte multi ani in urma, in turnee, iar cand au decis sa se casatoreasca, in urma cu 14 ani, toata lumea a considerat ca sunt facuti unul pentru altul.  (sursa:ziua)

Comentarii

până acum sunt 0 comentarii

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]